Secretul Episcopului Anton Durcovici
Când lucrezi pentru Dumnezeu, regăsești chipul Lui în toți cei pentru care lucrezi și nicio slujire nu este prea neînsemnată, pentru că este spre mai marea Lui slavă, după cum îi învață Sfântul Ignațiu de Loyola pe toți ucenicii Exercițiilor Spirituale, încă de la mijlocul secolului al XVI-lea. Carisma surorilor este trăită plenar în slujirea […]
Povestea spinului din Coroana lui Isus: de la Paris la București
Incendiul din 15 aprilie de la catedrala Nôtre-Dame din Paris a atras atenția întregii lumi asupra relicvei Coroanei de spini a Mântuitorului, una din comorile catedralei. Și Bucureștiul are privilegiul de a adăposti un mic fragment din această Coroană, ajuns la Catedrala Sfântul Iosif prin intermediul Fericitului Vladimir Ghika. Incendiul din 15 aprilie de la […]
Martori ai fericirii. Șapte vieți de sfinți români
Pe 28 mai 2019, orele 19.00, la Librăria Humanitas „Cișmigiu” se lansează volumul „Martori ai fericirii. Șapte vieți de sfinți români”, o carte unică în România, adresată publicului larg. Este povestea vieții și a morții celor șapte episcopi greco-catolici, victime ale regimului comunist, pe care Papa Francisc îi va beatifica la Blaj pe 2 iunie. […]
Prin București, pe urmele Fericitului Vladimir Ghika
Sfinții au această calitate de a schimba locurile pe unde trec și unde trăiesc. Așa a fost și Fericitul Vladimir Ghika, un puternic „profesor de speranță”, cum se intitula pe sine într-una din scrisorile sale, în Bucureștiul anilor 1950. Sfinții au această calitate de a schimba locurile pe unde trec și unde trăiesc. Așa a […]
Povestea a doi martiri din București, o expoziție unicat
Când lucrezi pentru Dumnezeu, regăsești chipul Lui în toți cei pentru care lucrezi și nicio slujire nu este prea neînsemnată, pentru că este spre mai marea Lui slavă, după cum îi învață Sfântul Ignațiu de Loyola pe toți ucenicii Exercițiilor Spirituale, încă de la mijlocul secolului al XVI-lea. Carisma surorilor este trăită plenar în slujirea […]
Ucis de comuniști, dar cu statuie sub nasul lor
Cum a scăpat statuia lui Vladimir Ghika de cenzura regimului? Cum a scăpat statuia lui Vladimir Ghika de cenzura regimului? Cum a scăpat statuia lui Vladimir Ghika de cenzura regimului? Cum a scăpat statuia lui Vladimir Ghika de cenzura regimului? Cum a scăpat statuia lui Vladimir Ghika de cenzura regimului? Cum a scăpat statuia lui […]
Povestea a 2 martiri din București | EXPOZIȚIE
Când lucrezi pentru Dumnezeu, regăsești chipul Lui în toți cei pentru care lucrezi și nicio slujire nu este prea neînsemnată, pentru că este spre mai marea Lui slavă, după cum îi învață Sfântul Ignațiu de Loyola pe toți ucenicii Exercițiilor Spirituale, încă de la mijlocul secolului al XVI-lea. Carisma surorilor este trăită plenar în slujirea […]
Biografia celor 4 martiri
Primul episcop martir: Venerabilul Vasile Aftenie (1899-1950) S-a născut la Lodroman (județul Alba), la 14 iulie 1899. După gimnaziul absolvit la Blaj, a urmat seminarul greco-catolic din aceeași localitate, apoi a fost trimis la Roma, unde a obținut licența și doctoratul în teologie. A fost hirotonit preot la 1 ianuarie 1926, iar în 1934 a […]