Pe 28 mai 2019, orele 19.00, la Librăria Humanitas „Cișmigiu” se lansează volumul „Martori ai fericirii. Șapte vieți de sfinți români”, o carte unică în România, adresată publicului larg. Este povestea vieții și a morții celor șapte episcopi greco-catolici, victime ale regimului comunist, pe care Papa Francisc îi va beatifica la Blaj pe 2 iunie.
-
- „Martori ai Fericirii” | Copertă
MARȚI, 28 MAI, ORA 19.00
LA LIBRĂRIA HUMANITAS DE LA CIȘMIGIU
Proiect susținut de
Episcopia Greco-Catolică
„Sfântul Vasile cel Mare”
de București.
Încercând să iasă din cadre strict confesionale, cartea se adresează tuturor cititorilor, iar miza ei este să-i facă cunoscuți pe cei șapte episcopi generațiilor noi, celor care nu știu nimic despre istoria Bisericii Greco-Catolice din România, tinerilor interesați de istorie și religie, oamenilor de orice profesiune și confesiune.
Autoarele cărții, Francisca Băltăceanu și Monica Broșteanu, profesoare universitare, sunt redactori-coordonatori ai primei traduceri din ebraică a Bibliei în limba română, autoare și traducătoare erudite și avizate a nenumărate lucrări de teologie.
Principala sursă a cărții este dosarul Cauzei de beatificare (Positio), întocmit și redactat de echipa Postulaturii, în baza căruia s-a hotărât recunoașterea martiriului celor șapte episcopi martiri. Din documentele expuse în acest dosar, 80% sunt inedite.
Cuvântul introductiv este semnat de PS Mihai Frățilă, episcop greco-catolic de București.
La eveniment vor lua cuvântul: Preasfinţitul Mihai Frăţilă, episcop greco-catolic de Bucureşti; autoarele cărții, Francisca Băltăceanu și Monica Broșteanu; Ștefan Colceriu; moderator: Tatiana Niculescu.
Este o carte de întâmpinare a vizitei Papei Francisc în România; o carte de introducere în istoria comunismului din România la 30 de ani de la căderea dictaturii; o carte despre verticalitatea Bisericii Greco-Catolice supusă tuturor presiunilor politice; o carte despre șapte români exemplari într-o lume care are nevoie de exemple.
Cartea, scrisă într-un stil accesibil deopotrivă cunoscătorilor și necunoscătorilor, are ca scop să răspândească modelul celor șapte în medii cât mai diverse ale României contemporane. Experiența intelectuală și trăirea creștină a autoarelor a permis ca noțiuni și situații complicate de natură istorică și religioasă să fie prezentate cu simplitate, înțelepciune și discernământ în așa fel încât să-i împrietenească pe cei șapte chiar și cu cititorii agnostici sau cu aceia care nu știu nimic despre Biserică. Nu este o carte propagandistică. Este o carte de suflet. Apariție unică pe piața editorială din România, cartea îi apropie pe cât mai mulți cititori de cei șapte episcopi martiri făcând astfel cunoscute, implicit, suferințele și nedreptățile prin care a trecut Biserica greco-catolică în secolul XX.
Martiri ai credinței, martori ai fericirii, sfinți… Fiecare dintre noi a cunoscut oameni care au trăit în curățenie morală, care au vorbit despre fericire, care au trăit asemenea sfinților. Mulți români de-a lungul deceniilor comuniste au murit în penitenciare, au avut parte de experiențe atroce și de privațiuni teribile. De ce doar unii dintre ei sunt canonizați?
Pentru că martiriul celor șapte episcopi greco-catolici povestit în aceste pagini s-a petrecut în raport cu o comunitate de credință și cu un jurământ de slujire prin care ei nu-și mai aparțineau ca inși. Se puneau cu viața lor de zi cu zi la dispoziția celorlalți, devenind garanții celor mai înalte valori ale noastre ca oameni. Între gând, faptă și cuvânt nu a existat la ei niciodată o fisură. Și au făcut toate astea neîngâmfați, cu umilință și cu iubire adevărată de semeni.
Proba cea mai înaltă a slujirii este să nu abjuri de la un legământ pe care l-ai făcut cu oamenii în fața lui Dumnezeu. Când, în 1948, comuniștii au desființat Biserica Greco-Catolică, al cărei rol a fost uriaș în nașterea sentimentului de nație a românilor, în educarea lor și în apariția conștiinței latinității noastre, le-au cerut episcopilor să se lepede de legământul făcut de Biserica lor în urmă cu 248 de ani. Cu toții au luat această cerință ca pe o insultă. Și au ales, cum spune unul dintre ei, „marea cinste a temniței pentru credință“. (Gabriel Liiceanu)
