Episcopul Anton Durcovici are, la prima vedere, un parcurs ecleziastic clasic: preot, vicar, episcop. Citindu-i viața, dincolo de datele biografice și de funcțiile acumulate în timp, se naște întrebarea: cum a reușit să reziste terorii temnițelor comuniste și să devină martir?
Un episcop de Iași, strâns legat de București
Deși primii ani ai copilăriei și slujirea de episcop l-au legat de Iași, Fericitul Anton Durcovici a trăit cea mai mare parte a vieții sale în București, unde a mers la școală începând cu vârsta de 10 ani și unde și-a făcut o parte din studiile teologice, la Seminarul Sfântul Duh. După finalizarea studiilor la Colegiul Urbanian din Roma și, revenit la București în 11 august 1911, tânărul preot Anton Durcovici a fost primit cu bucurie de confrații preoți și, în special, de Arhiepiscopul Raymund Netzhammer, care l-a considerat un slujitor exemplar al lui Dumnezeu. Pregătirea sa vastă, cunoștințele sale teologice profunde și viața sa spirituală au fost cartea de vizită cu care viitorul Episcop Anton Durcovici s-a înfățișat în fața catolicilor din Muntenia și apoi din Moldova, fie preoți, fie credincioși laici.
Prima misiune pastorală la București
Prima misiunea pastorală pe care a primit-o tânărul preot Anton în perioada petrecută la București a fost în cadrul Seminarului Sfântul Duh, unde a fost atât profesor, cât și prefect pentru tinerii seminariști. În același timp, a fost numit administrator parohial la Parohiile Târgoviște, Giurgiu și Buzău. Din anul 1911 până în 1920, a fost rector al capelei surorilor Notre-Dame de Sion din București. Până în 1916 a fost profesor la școlile arhiepiscopale Sfântul Andrei și Sfântul Iosif din Capitală.
Încercări în timpul Primului Război Mondial
Odată cu intrarea României în Primul Război Mondial (1916), din cauza originilor sale austrice, pe lângă mulți alți preoți germani și austrieci care activau în România, părintele Anton Durcovici a fost arestat pe data de 27 august 1916 și internat inițial în satul Frățilești din județul Ialomița; ulterior, a fost transferat la Mănăstirea Notre-Dame de Sion din Galați, unde a îndeplinit misiunea de capelan. În decembrie 1917, se întoarce în Capitală, datorită intervenției Arhiepiscopului Netzhammer la Regele Ferdinand şi la alte oficialităţi.
-
- Episcopul martir Anton Durcovici
Revenirea la București
În 1918, părintele Anton Durcovici a fost administrator parohial la biserica Sfânta Elena din București. În același an a fost numit profesor la Școala Arhiepiscopală Sfântul Andrei și administrator parohial la Biserica Italiană Preasfântul Mântuitor din Capitală. În anul 1919 s-a ocupat, ca administrator parohial, de Biserica Sfânta Elena din București, iar în anul 1920 este numit director al internatului Sfântul Andrei. Odată cu redeschiderea Seminarului arhiepiscopal, în 1922, a fost numit din nou profesor și prefect. Pe lângă toate acestea, în perioada 1919-1930 a devenit membru al Consiliului administrativ al arhidiecezei, membru în Tribunalul arhidiecezan și administrator parohial de Târgoviște.
Anton Durcovici și viața spirituală din București
Un punct focal în ceea ce înseamnă spiritualitatea Episcopului Anton Durcovici se relevă și în faptul că, din anul 1920, Anton Durcovici a fost vicepreședinte al Congregației Mariane a Bărbaților din București, iar din 1921 a devenit președinte al aceleiași congregații. A mai condus Asociația Mamelor Creștine, terțiarele franciscane din București. A fost membru în conducerea Acţiunii Catolice, membru al Tribunalului bisericesc, cenzor al cărților, examinator prosinodal, membru al Consiliului administrativ al Arhidiecezei, membru al Consiliului eparhial. În 1935, Arhiepiscopul de București din acea vreme, Mons. Alexandru Theodor Cisar, l-a numit vicar general al Arhidiecezei de București. Din anul 1939 a fost şi director naţional al Congregaţiei Întronării Preasfintei Inimi a lui Isus în familiile creştine.
-
- Conferința Episcopilor 1948
-
- Anton Durcovici | Ziarul Farul Nou
Perioada editorială
În 1923, Anton Durcovici a fost numit canonic la Catedrala Sfântul Iosif din București. Pe lângă activitatea pastorală, preotul Anton Durcovici a coordonat și revista „Farul nou” între anii 1934-1944, publicație editată de Arhiepiscopia de București în colaborare cu Congregația Mariană, pe care o considera un alt mijloc de a ajunge la sufletele credincioșilor, așa cum citim în îndemnurile din numărul din aprilie 1938: „Cât mai ai timp, trezeşte-te din letargia ce te-a cuprins! Ascultă strigătul tânguitor al lui Cristos, însetoşat de sufletul tău şi de setea sufletului tău! Alină-i, în sfârşit, odată chinul arzător prin întoarcerea ta sinceră şi statornică la poruncile lui! Dă-i sufletul tău! Adu-i şi alte suflete, ca şi fraţii tăi să-l cunoască şi să-l iubească!”
Numirea ca episcop
La 30 octombrie 1947, Papa Pius al XII-lea l-a numit Episcop de Iași. În ciuda numeroaselor opoziții din partea guvernului comunist, consacrarea episcopală a avut loc la data de 5 aprilie 1948 în Catedrala Sfântul Iosif din București. Activitatea de păstor al Diecezei de Moldova este un răspuns pe care Anton Durcovici l-a oferit Mântuitorului la chemarea de a-și da viața pentru turmă, așa cum a făcut Cristos pentru întreaga umanitate. Acest lucru i-a dat puterea să primească cununa martiriului, pe 10 decembrie 1951, într-o închisoare comunistă.
Firul roșu
„Singura mea dorinţă este să împlinesc în toate voinţa lui Dumnezeu”, îi scria Anton Durcovici Episcopului Netzhammer, 26 decembrie 1909. Această disponibilitate de a-l pune pe Dumnezeu pe primul loc se regăsește și în motoul episcopal, luat din Psalmul 33: „Fericit poporul al cărui Dumnezeu este Domnul”. Firul roșu al vieții lui Anton Durcovici se încadrează pe aceeași linie a marilor sfinți pe care Biserica îi propune spre venerare.
-
- Anton Durcovici | Rectorul Seminarului Sf. Duh
Euharistia, marele secret
În centrul vieții sale spirituale se afla Cristos, prezent în Sfânta Euharistie. „Cei care cred în prezenţa personală a lui Cristos în Sfânta Euharistie, precum ne învaţă credinţa catolică, sunt de neînțeles și de neiertat, dacă nu-și potrivesc viața cu credința lor”, predica el în 19 iunie 1949, doar cu o săptămână înainte de a fi arestat. Clipele de răgaz în prezența Mântuitorului prezent în Sfânta Euharistie l-au întărit atât în deciziile pe care trebuie să le ia în fiecare zi, cât și în ceasurile grele. În scrisoarea pastorală din 14 aprilie 1948, citim aceste cuvinte frumoase pe care le adresează credincioșilor săi: „Sub chipul pâinii, Mielul lui Dumnezeu se află de faţă, ziua şi noaptea, în tabernacolul bisericilor noastre, ca pe un tron de har şi milostivire, mereu dornic să împartă comori cereşti supuşilor săi, care vin să i le ceară. Ce iubire nespusă, dumnezeiască! Ce stăpânire blândă, binefăcătoare!”
O viață ancorată pe stâncă
Viaţa spirituală a lui Anton Durcovici a fost în armonie cu activitatea pe care a desfășurat-o. O viață ancorată pe stânca tare a lui Cristos, în comuniune cu ceilalți preoți în ascultare față de episcop. „Stăpân absolut pe viață nu poate fi decât acela care ne-a dat-o şi ne-o susţine, Dumnezeu. Datoria noastră este să ne folosim de acest dar ceresc în conformitate cu scopul sfânt intenţionat de El”. Bunătatea pentru care a rămas în memoria credincioșilor pe care i-a păstorit izvora din bunătatea pe care Dumnezeu a arătat-o omenirii prin Întruparea sa în mijlocul nostru. „Bunătatea este cuceritoare. O contagiune tainică de iubire iradiază necontenit din staulul de la Betleem, focar de iubire dumnezeiască”, scria viitorul Episcop de Iași într-un articol din „Farul Nou” din 8 aprilie 1934.
Încredere până la moarte în Providență
Episcopul Durcovici se îndrepta spre Popești-Leordeni, unde urma să confere sacramentul Mirului, când a fost arestat pe străzile Bucureștiului, pe 26 iunie 1949. Încrederea pe care Episcopul Durcovici a arătat-o în providența divină a fost de nezdruncinat, chiar și în clipele grele ale temniței comuniste. „Cel ce se roagă, cu siguranţă se mântuieşte, iar cel ce nu se roagă, cu siguranţă se osândeşte” este o declarație de-a sa păstrată din arestul Securităţii, datată 26 aprilie 1950. Viața Episcopului martir Anton Durcovici a fost ca un far care luminează în întunericul unui regim de opresiune. Martiriul său a fost posibil datorită unei vieți care l-a avut întotdeauna pe primul loc pe Isus Cristos. Împlinirea voinței lui Dumnezeu în orice situație este un laitmotiv care a străbătut viața lui Anton Durcovici, până în clipa în care și-a dăruit sufletul în mâinile Tatălui ceresc.
