Papa care a făcut să cadă comunismul

Un moment de deschidere

Prezența lui Ioan Paul al II-lea pe Scaunul Sfântului Petru – primul papă de altă naționalitate decât cea italiană, din 1523 – însemna recunoașterea creștinătății națiunii poloneze, efortului rezistenței de-a lungul anilor, a autorității Bisericii Catolice și a creșterii rolului ei. De asemenea, a marcat un moment de deschidere pentru „politica pașilor mici” a Sfântului Scaun în raporturile sale cu statele din spatele „Cortinei de Fier”, politică începută de Papa Ioan al XXIII-lea și continuată de Papa Paul al VI-lea. Legătura între Dumnezeu și omul creat după chipul și asemănarea sa explică de ce, în forurile internaționale, Sfântul Scaun nu încetează niciodată să insiste asupra dreptului la libertatea religioasă, care este fundamentul celorlalte libertăți.

Un proces complex

În acest proces care a dus la prăbușirea regimurilor comuniste, care încercau să sufoce Biserica Catolică, rupând relațiile diplomatice cu Sfântul Scaun, cu scopul de a lipsi Biserica locală de „respirația” sa universală, alături de Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea au mai existat alți doi protagoniști principali: primul a fost Conferința de Securitate și Cooperare în Europa (CSCE, astăzi OSCE), care a militat pentru respectarea drepturilor omului și a libertății; al doilea protagonist este programul de apărare din lumea occidentală propus de Președintele Statelor Unite ale Americii, Ronald Reagan, care obliga țările membre a Pactului de la Varșovia, și în primul rând Uniunea Sovietică, să dedice pentru propria apărare sume uriașe, în dauna altor angajamente financiare necesare pentru dezvoltarea propriilor populații, făcând astfel necesară apariția unui nou mod de guvernare, „perestroika” lui Gorbaciov.

Arma lui Ioan Paul al II-lea

După cum afirmă Sławomir Oder, postulatorul cauzei de canonizare a Papei Ioan Paul al II-lea, „pentru a pune totul împreună a fost nevoie de Sfântul Părinte. El nu a incitat niciodată, nu a făcut propuneri și nici nu a conspirat. El și-a dat cuvântul și asta a fost de ajuns”.

Învățătura centrată pe Cristos – Răscumpărătorul omului, și călătoriile apostolice în țările din Estul Europei au constituit, însă, nucleul central și „arma” cu care Ioan Paul al II-lea a încercat să submineze jugul totalitarist, alături de calea diplomației, pe care a privilegiat-o adesea, în locul conflictelor deschise, arătând, astfel, înclinația către idei mai degrabă decât spre gesturi. Papa însuși se expune în prim-plan, în mod deschis, și „sparge cu vocea sa puternică, dar mai mult cu credința sa puternică în Cristos Mântuitorul” zidul care separă lumea liberă de cea a dictaturii comuniste atee.

„Nu vă temeți!”

Pentru Papa Wojtyła totul trebuia să fie văzut cu ochii credinței. Viața sa întreagă a fost construită pe temelia prezenței lui Cristos mort și înviat, iar acest fapt s-a văzut încă din predica de la Sfânta Liturghie de inaugurare a pontificatului său, pe 22 octombrie 1978: „Nu vă temeți! Deschideți, deschideți-i larg ușile lui Cristos, puterii Sale mântuitoare… deschideți granițele statelor, sistemele economice și politice… Nu vă temeți! Cristos știe ce este în inima omului, numai El singur o știe!”

O vizită istorică

Prima vizită în străinătate a lui Ioan Paul al II-lea a avut loc în țara sa natală, Polonia, reprezentând, pentru mulți, evenimentul cel mai dens în semnificații pentru istoria anticomunismului. Pelerinajul său de nouă zile în Polonia, pe parcursul căruia a rostit 32 de predici, a fost, așa cum remarca George Weigel, „o lecție de demnitate, un referendum național, un al doilea botez al Poloniei”.

În timpul acestei vizite, pe 9 iunie 1979, nu departe de Nowa Huta, cartier periferic al Cracoviei care trebuia să simbolizeze noua societate fără Dumnezeu, Papa Ioan Paul al II-lea a afirmat clar: „Nu poate fi separată crucea de munca omului. Nu poate fi separat Cristos de munca omului. Acest fapt a fost confirmat aici, la Nowa Huta. Acesta a fost principiul noii evanghelizări, la începutul noului mileniu de creștinism în Polonia”.

Un nou suflu în Polonia

Papa Ioan Paul al II-lea nu a criticat niciodată autoritățile. El le-a oferit polonezilor imaginea superiorității morale și a speranței. Într-adevăr, vizita Papei Wojtyła în țara sa natală a dat un nou curaj credincioșilor catolici, mai ales muncitorilor, ca ulterior să se poată naște sindicatul muncitoresc „Solidarność” (Solidaritatea), primul sindicat liber din cadrul blocului comunist, înființat în 1980, care s-a transformat în curând într-o „mișcare”.

Jurnalistul Luigi Accattoli, în cartea sa „Karol Wojtyła, omul sfârșitului de mileniu” scrie referitor la călătoriile în Polonia: „Întorcându-se în patrie, Papa Ioan Paul al II-lea a mobilizat mase de oameni care nu se vor mai împrăștia. De la adunări bisericești, s-a ajuns la adunări sindicale, și, în final la manifestări politice. În faza inițială de organizare a polonezilor împotriva ordinelor regimului trebuie căutată prima parte a rolului jucat de Papa slav în pregătirea «răsturnărilor» – cum le va numi – din 1989”.

Unitatea spirituală a Europei creștine

Pe lângă călătoriile în Polonia, întreaga învățătură a Papei, reflectată în enciclicele și discursurile sale ținute la Roma și în alte călătorii, este importantă pentru a înțelege felul în care i-a întărit pe cei care se luptau pentru libertatea religioasă și de conștiință în țările aflate sub jugul comunist.

Intenția Suveranului Pontif era de a manifesta unitatea spirituală a Europei creștine și, în același timp, culturale și sociale. Acest papă slav a venit pentru a da mărturie despre Cristos cel viu în sufletul Europei, despre Cristos cel viu în sufletele națiunilor, care de mult timp l-au primit drept „cale, adevăr și viață” (Ioan 14,6).