Cum a scăpat statuia lui Vladimir Ghika de cenzura regimului?
-
- Fericitul Vladimir Ghika - detaliu
-
- Fericitul Vladimir Ghika | detaliu mână
-
- Pagină din agenda Monseniorului Ghika | 1947
Statuia pe lângă care nu știi că treci
E în plin centru al Bucureștiului, într-un loc în care deja sunt mai multe statui. Oarecum ascunsă vederii, în curtea Palatului Regal de pe Calea Victoriei, care găzduiește Muzeul Național de Artă al României, se află o statuie de bronz cunoscută vreme îndelungată drept „Cărturarul”. Statuia înfățișează un personaj solemn, ce ține în mână o carte. Până în anii ’90, publicul larg nu a știut că lucrarea îl înfățișează pe Monseniorul Vladimir Ghika.
Povestea unei prietenii
Autorul statuii, sculptorul Gheorghe Anghel, ucenic al lui Dimitrie Paciurea, a studiat la Paris în perioada 1924-1937. Acolo l-a cunoscut pe Vladimir Ghika, care fusese hirotonit preot catolic în 1923 și care, tot atunci, își începuse activitatea misionară în mahalaua Villejuif. Când s-au cunoscut, Anghel avea 20 de ani, iar Ghika, 50. Preotul, care frecventa elita intelectuală pariziană, i-a mijlocit tânărului artist ajutoare financiare și i-a stat alături în viața spirituală. Prietenia lor a continuat peste ani, iar agendele Monseniorului dau mărturie despre aceasta: însemnări din 1945, 1946 și 1947 menționează întâlniri dintre cei doi. În memoria acestei prețioase prietenii, în 1939, sculptorul i-a dedicat Monseniorului o statuie în ghips.
Monseniorul, sub acoperire
După 1948, lucrarea a scăpat de furia cenzurii comuniste, fiind redenumită „Cărturarul”. Sub acest nume, transpusă în bronz, a fost expusă în interiorul Muzeului de Artă, cândva prin anii ’60. Paradoxal, ignoranța regimului a făcut posibil ca Monseniorul Ghika să aibă statuie în timpul aceluiași regim care l-a torturat și l-a întemnițat la Jilava, unde a și murit la 16 mai 1954. Din anul 2000, statuia este expusă în curtea Muzeului, de data aceasta purtând numele personajului pe care îl înfățișează.
-
- Fericitul Vladimir Ghika | detaliu carte
Traseul statuii originale
Ghipsul original creat de Gheorghe Anghel a fost adăpostit, în vremea comuniștilor, în casa arhitectului Anghel Marcu, după cum dă mărturie scriitorul Ion Papuc, care, fascinat de istoria statuii, i-a dedicat textul „Monseniorul (legendă la o imagine)” din volumul „Eseuri alese”. La moartea sa, arhitectul Marcu a lăsat prin testament ghipsul Bisericii Sacré-Cœur, la care Monseniorul a slujit în ultimii ani de viață. Astăzi, originalul lui Gheorghe Anghel poate fi admirat în interiorul bisericii.
Un punct de reper pe harta Bucureștiului
Un alt doilea bronz turnat după ghipsul lui Gheorghe Anghel străjuiește intersecția străzilor Ermil Pangratti și Cpt. Gh. Demetriade, la câțiva pași de Biserica Franceză (Sacré-Cœur). Statuia a fost instalată aici în anul 2004, la comemorarea a 50 de ani de la moartea Monseniorului Ghika. Această statuie are o semnificație spirituală specială pentru catolicii bucureșteni: din fața ei pornește, în fiecare an, procesiunea din duminica de Florii care se încheie la Catedrala Sfântul Iosif.
Autorul statuii lui Eminescu de la Ateneu
În ultimii ani ai vieții, sculptorul Gheorghe Anghel a locuit alături de călugării de la Mănăstirea ortodoxă Pasărea; aici s-a stins din viață în 1966, fiind înmormântat în cimitirul mănăstirii. Alte lucrări monumentale notabile pentru arhitectura urbană a Bucureștiului care aparțin sculptorului Gheorghe Anghel sunt statuia în bronz a lui Mihai Eminescu din fața Ateneului Român și bustul în piatră al lui Ciprian Porumbescu din Parcul Herăstrău.
Unde poți vedea statuile?
- originalul în ghips: Biserica romano-catolică Sacré-Cœur | Cpt. Gh. Demetriade 1-3
- bronz: intersecția străzilor Ermil Pangratti și Cpt. Gh. Demetriade
- bronz: Muzeul Național de Artă al României | Calea Victoriei 49-53
