Biografia celor 4 martiri
Primul episcop martir: Venerabilul Vasile Aftenie (1899-1950)
S-a născut la Lodroman (județul Alba), la 14 iulie 1899. După gimnaziul absolvit la Blaj, a urmat seminarul greco-catolic din aceeași localitate, apoi a fost trimis la Roma, unde a obținut licența și doctoratul în teologie. A fost hirotonit preot la 1 ianuarie 1926, iar în 1934 a primit funcția de protopop de București.
În 1940 a fost consacrat Episcop al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș și i s-a încredințat funcția de Vicar general pentru București și Vechiul Regat. În același an, și-a început apostolatul în București, la Biserica greco-catolică Sfântul Vasile cel Mare din str. Polonă nr. 50.
După instaurarea regimului comunist în România, autoritățile au trecut la aplicarea planului de lichidare a Bisericii Române Unite prin „unificarea” ei cu Biserica Ortodoxă Română, mod de operare preluat după modelul stalinist. Împreună cu toți ceilalți episcopi greco-catolici, Episcopul Aftenie și-a apărat Biserica, a refuzat toate așa-numitele „invitații” de a trece la ortodoxie și i-a pregătit pe credincioși pentru zilele grele care urmau. Pe preoții greco-catolici sosiți din Cluj la București pentru a semna trecerea la ortodoxie i-a mustrat în public, la Restaurantul Capșa, pentru trădarea Bisericii Unite cu Roma.
A fost arestat în noaptea de 28 spre 29 octombrie 1948, împreună cu întregul episcopat greco-catolic, și dus în lagărul organizat în reședința Patriarhului ortodox Iustinian Marina de la Dragoslavele, apoi în lagărul de la Mănăstirea ortodoxă Căldărușani. La data de 25 mai 1949 a fost separat de ceilalți episcopi și a fost încarcerat la București, în subsolul Ministerului de Interne. Securitatea a încercat să-i însceneze un proces politic, pentru a ascunde adevărata motivație a arestării, cea religioasă.
În urma violențelor fizice și psihice suferite în timpul celor 10 luni de anchetă, la 25 martie 1950 (în sărbătoarea Bunei Vestiri) a suferit un accident cerebral (o hemipareză). Trimis la „spitalul” Închisorii Văcărești, a murit după alte 45 de zile, la 10 mai 1950.
A fost înmormântat în Cimitirul Bellu Catolic, sub supravegherea Securității. Osemintele sale au fost deshumate în 2010, iar actualmente sunt depuse în Biserica greco-catolică Adormirea Maicii Domnului – Acvila din București (str. Sirenelor nr. 39).
Martiriul său a fost recunoscut de Papa Francisc la data de 19 martie 2019. Va fi beatificat de Sfântul Părinte la Blaj, pe 2 iunie 2019, alături de ceilalți șase episcopi martiri greco-catolici.
Un episcop clandestin: Venerabilul Tit Liviu Chinezu (1904-1955)
S-a născut la Iernuțeni (Reghin, județul Mureș) la 22 decembrie 1904. După studii la Liceul Sfântul Vasile cel Mare din Blaj, în 1927 a obținut doctoratul în filosofie la Colegiul De Propaganda Fide (Roma), iar în 1931, licența în teologie la Angelicum (Roma). A fost hirotonit preot la Roma, la 31 ianuarie 1930.
Întors în țară, a îndeplinit funcția de capelan al școlilor din Blaj. În 1932 a fost numit profesor de teologie. Între 1941 și 1945 a fost rector al Academiei teologice din Blaj. S-a implicat activ în înființarea și funcționarea Societății Sfântul Niceta de Remesiana pentru preoții celibatari. În 1946 a fost numit protopop de București, iar în 1948, canonic al Capitlului din Blaj.
În 1947 a fost transferat la București, unde, alături de Monseniorul Vladimir Ghika, a desfășurat o intensă activitate academică și spirituală în slujba studenților greco-catolici din ASTRU care se întâlneau la Biserica „Sfântul Vasile cel Mare” din str. Polonă nr. 50. A fost considerat de Securitate drept „unul dintre cei mai fermi opozanți față de unirea dintre Biserica Greco-Catolică și Biserica Ortodoxă Română”.
A fost arestat în noaptea de 28 spre 29 octombrie 1948, împreună cu episcopii greco-catolici și cu alți 25 de preoți cu responsabilități în eparhiile lor, în cadrul prigoanei comuniste care a suprimat Biserica Română Unită. Inițial a fost dus la Mănăstirea ortodoxă Neamț, după care în lagărul de la Mănăstirea ortodoxă Căldărușani, unde a fost consacrat în secret episcop la 25 aprilie 1949, prin mandat venit de la Nunțiatura Apostolică; și-a oferit atunci viața pentru Papa.
Refuzând să se lepede de Biserica sa, a fost transferat, la 25 mai 1950, la închisoarea cu condiții de exterminare de la Sighet. S-a îmbolnăvit grav din pricina condițiilor de viață existente acolo. Neprimind niciun fel de îngrijire medicală, boala s-a agravat; a fost izolat într-o celulă, unde a murit după câteva ore, la 15 ianuarie 1955. A avut consolarea să primească dezlegarea sacramentală de la episcopii care făceau serviciul de „măturători” pe culoar din acea zi, Alexandru Todea și Adalbert Boroș.
A fost îngropat în Cimitirul Săracilor din Sighet, iar mormântul său nu mai poate fi identificat astăzi.
La 19 martie 2019, Papa Francisc a recunoscut martiriul Episcopului Tit Liviu Chinezu. Va fi beatificat de Sfântul Părinte la Blaj, pe 2 iunie 2019, alături de ceilalți șase episcopi martiri greco-catolici.
Dedicat poporului său: Fericitul Anton Durcovici (1888-1951)
S-a născut la Bad Deutsch-Altenburg (Austria), la 17 mai 1888. La vârsta de șase ani a venit la Iași, unde a frecventat cursurile Școlii Elementare a Parohiei Catolice. S-a transferat la o școală din Ploiești și, apoi, la București, unde s-a înscris la Școala Sfântul Andrei (1898-1901), după care a studiat la Seminarul Sfântul Duh (1901-1906). În 1906 și-a început studiile teologice la Colegiul De Propaganda Fide (Roma), pe care le-a încheiat în 1911. A fost hirotonit preot în 1910, la Roma, iar în anul imediat următor s-a întors în România, unde a fost prefect de studii și profesor la Seminarul Arhiepiscopal Sfântul Duh și școlile arhiepiscopale Sfântul Iosif și Sfântul Andrei din București.
După Primul Război Mondial, Părintele Durcovici a ocupat diferite funcții în cadrul Arhidiecezei de București: director al Internatului Sfântul Andrei, canonic al Catedralei Sfântul Iosif, rector al Seminarului Sfântul Duh, vicar general al Arhidiecezei de București, președinte al Academiei Teologice Sfântul Duh, cenzor al cărților, al doilea judecător în tribunalul bisericesc, membru în Consiliul Școlar Eparhial, președinte al Congregației Mariane a Bărbaților din București. A fost decorat la 8 august 1931 cu Ordinul Steaua României în grad de ofițer, iar în 1934 a fost numit camerier papal.
La 30 octombrie 1947, Papa Pius al XII-lea l-a numit Episcop de Iași. A fost consacrat la 5 aprilie 1948, în Catedrala Sfântul Iosif din București, de Nunțiul apostolic Gerald Patrick O’Hara, și înscăunat în Catedrala din Iași, la 14 aprilie, același an. În 1949 a fost numit și Administrator apostolic al Arhidiecezei de București.
La 26 iunie 1949, în timp ce se îndrepta spre Popești-Leordeni pentru a administra Sacramentul Mirului, a fost arestat de Securitate și închis la București (26 iunie – 4 mai 1951), Jilava (4 mai – 17 septembrie 1951) și, apoi, la Sighetu Marmației (la 18 septembrie 1951), unde, în urma bătăilor și a înfometării, a murit la 10 decembrie 1951, fiind înmormântat în cimitirul orășenesc din localitate.
La 31 octombrie 2013, Papa Francisc a recunoscut martiriul Episcopului Anton Durcovici, care a fost beatificat la 17 mai 2014, la Iași, în cadrul unei Sfinte Liturghii solemne.
Data comemorării liturgice este 10 decembrie.
Prinț, preot și martir: Fericitul Vladimir Ghika (1873-1954)
S-a născut la Constantinopol (actualul Istanbul, Turcia), la 25 decembrie 1873. A fost botezat și miruit ortodox. În 1878 a început școala în Franța, la Toulouse, după care și-a luat licența în științe politice la Paris. În paralel, a studiat medicină, botanică, artă, filosofie, litere, istorie și drept. La Roma, a urmat studii de filosofie și teologie la Angelicum, iar în 1902 a făcut profesiunea de credință catolică, despre care a spus, mai târziu: „M-am făcut catolic ca să fiu un ortodox mai bun”.
În perioada 1906-1913 a fost activ la București, unde s-a implicat direct în deschiderea primului dispensar pentru săraci (inițial în Calea Griviței, transferat mai apoi în str. Popa Tatu) și a Sanatoriului „Sfântul Vincențiu de Paul” (care, mai întâi rechiziționat și mai apoi naționalizat de guvernul stalinist condus de C.I. Parhon, va deveni actualul Institut Național de Endocrinologie „C.I. Parhon”).
A fost hirotonit preot romano-catolic la Paris, la 7 octombrie 1923 (cu două luni înainte de împlinirea vârstei de 50 de ani) și a primit privilegiul de a celebra în ambele rituri (latin și bizantin), devenind astfel primul preot român biritual. În 1931, Papa Pius al XI-lea l-a numit protonotar apostolic.
A rămas în Franța până în 1939, desfășurând o intensă activitate de apostolat spiritual, caritativ și spiritual. A frecventat elita intelectuală a vremii (Jacques Maritain, Paul Claudel, François Mauriac, Henri Bergson) și a călătorit intens (Australia, Argentina, Congo, Japonia).
La 3 august 1939 s-a întors în România, la București, unde s-a implicat în susținerea de conferințe pentru tinerii greco-catolici din ASTRU (la Biserica „Sfântul Vasile cel Mare” din str. Polonă nr. 50), în pastorala credincioșilor care frecventau Biserica Franceză (Sacré-Cœur, din str. Cpt. Gheorghe Demetriade nr. 3), în asistența spirituală acordată bolnavilor, celor închiși, familiilor decimate de război și, mai apoi, de furia nou instauratului regim stalinist.
A refuzat să părăsească țara cu trenul regal, din dorința de a rămâne cu turma încredințată păstoririi sale.
A fost arestat pe stradă, la 18 noiembrie 1952, și dus în arestul Securității, unde a fost supus anchetelor și torturii până la 23 octombrie 1953, când, în urma unui proces-marionetă, a fost acuzat de înaltă trădare și trimis în Fortul 13 – Jilava. În infirmeria acestei închisori a murit, la 16 mai 1954. A fost înmormântat în Cimitirul Jilava, de unde rămășițele pământești au fost transferate, în 1968, la locul de veci al familiei Ghika din Cimitirul Bellu ortodox. O parte din aceste rămășițe au rămas înhumate acolo, o altă parte este propusă spre venerare în Catedrala Sfântul Iosif din București.
Papa Francisc a recunoscut martiriul Monseniorului Vladimir Ghika la 27 martie 2013, iar la data de 31 august 2013 a avut loc, la București, ceremonia de beatificare.
Data comemorării liturgice a Fericitului Vladimir Ghika este 16 mai.
