Discursului Președintelui României Klaus Iohannis
adresat Sfântului Părinte Papa Francisc
la întâlnirea cu autoritățile statului,
reprezentanții societății civile
și corpul diplomatic
Sala Unirii, Palatul Cotroceni, București
vineri, 31 mai 2019
Sanctitatea Voastră,
Preafericirea Voastră,
Eminențe,
Excelențe,
Doamnelor și domnilor,
Este o mare bucurie pentru mine ca, în calitate de Președinte al României și în numele tuturor românilor, să vă primesc la București, la Palatul Cotroceni, și să vă urez: „Bun venit în România!”
Vă veți afla pentru câteva zile pe tărâmul Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României, și sunt convins, Sfinte Părinte, că în București, la Iași, la Șumuleu Ciuc și la Blaj veți fi întâmpinat cu cea mai mare căldură.
Veți putea cunoaște țara pe care Sfântul Ioan Paul al II-lea a denumit-o, atât de frumos, „grădina Maicii Domnului”.
La rândul nostru, ne vom bucura să fim gazdele Episcopului Romei, locul rădăcinilor noastre de limbă și de credință.
Vizita Sanctității Voastre are loc într-o săptămână care, pentru credincioșii catolici, se află între Înălțare și Rusalii, iar pentru credincioșii ortodocși precedă prăznuirea Înălțării Domnului.
La finalul vizitei sale în România, Sfântul Ioan Paul al II-lea ne-a lăsat, la 9 mai 1999, un puternic mesaj de încredere în viitorul țării noastre, în vocația sa europeană, în rolul civilizației noastre de punte între Occident și Orient. Astăzi, vă pot mărturisi că mesajul primit atunci a rodit, iar România și-a regăsit destinul în familia Europei unite. În urmă cu mai puțin de o săptămână, acest destin european a fost reconfirmat cu forță de românii din țară și de cei din străinătate.
Diplomația pontificală continuă să reprezinte un factor pacificator și de echilibru în abordarea problemelor de pe agenda globală. În fața provocărilor contemporane, cetățenii României privesc vizita Sanctității Voastre ca pe o nouă încurajare de a se împlini prin înfăptuirea binelui comun, de a contribui la o societate a dreptății și la o lume a iubirii dintre oameni.
În această perioadă, România își exercită primul mandat la Președinția Consiliului Uniunii Europene. Așa cum ați subliniat în diferite ocazii, trebuie să avem grijă de casa noastră – Europa.
Am avut privilegiul de a-i găzdui pe liderii europeni la Sibiu, pe 9 mai, chiar de Ziua Europei, pentru un important moment de reflecție asupra viitorului Europei. Vă împărtășesc cu satisfacție că, prin Declarația politică adoptată la Summit-ul de la Sibiu, națiunile europene și liderii Europei și-au reafirmat cu claritate voința de a lucra împreună pentru o Europă reunită în pace și democrație, o singură Europă, condusă de valorile și libertățile sale.
Sanctitatea Voastră,
Cetățenii României au cunoscut direct tragica experiență a totalitarismului, lipsa libertății, înstrăinarea forțată de valorile creștine. Vizita Sanctității Voastre vine la un an de la Centenarul Marii Uniri și la împlinirea a trei decenii de când ne-am regăsit, prin jertfă, exercițiul drepturilor fundamentale, inclusiv al libertății de expresie și de conștiință.
Astăzi, românii îl slăvesc pe Cel de Sus fără teamă și fără nicio piedică, în limba română ori în limbile tuturor minorităților naționale.
Beatificarea episcopilor martiri ai Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, este și un înalt omagiu adus tuturor celor care s-au sacrificat în perioada comunistă pentru libertate și pentru credință.
Vizita Sanctității Voastre are și o semnificație majoră pentru relațiile României cu Sfântul Scaun, anticipând aniversarea, în anul 2020, a 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice bilaterale. Relațiile politico-diplomatice dintre România și Sfântul Scaun sunt foarte bune, bazate pe o constantă comunicare. În ziua aniversării a 25 de ani de la reluarea relațiilor diplomatice bilaterale, respectiv la 15 mai 2015, ne-am întâlnit, Sfinte Părinte, și am avut atunci onoarea de a vă adresa invitația de a vizita țara noastră.
Sanctitatea Voastră,
Într-o lume marcată de fenomene complexe, Europa are nevoie astăzi, poate mai mult decât oricând, de modele de conviețuire pașnică, de modele de dialog între majoritate și minorități, de dialog între culturi, care să ofere repere pentru consolidarea toleranței și a respectului reciproc.
România este un exemplu de bună practică, prin modul în care a asigurat și asigură respectarea drepturilor persoanelor aparținând celor 20 de minorități naționale istorice de pe teritoriul său.
Pusă sub semnul generozității, al solidarității sociale și al înțelegerii dintre civilizații, misiunea pe care o desfășurați în lume este binecunoscută și apreciată în țara noastră.
În bisericile catolice de rit latin și oriental, în bisericile ortodoxe, în cele ale altor culte creștine, ca de altfel și în locurile de rugăciune ale celorlalte culte recunoscute prin lege în România, sunt la loc de cinste valorile care își au izvorul în iubirea aproapelui, la care Sanctitatea Voastră face apel de fiecare dată. Împărtășirea acestui dar este temelia bunelor relații dintre culte în țara noastră.
În România, țară cu o populație majoritar ortodoxă, angajamentul statului pentru garantarea libertății religioase a condus la un dialog interconfesional marcat de un profund respect reciproc. Acest climat se oglindește binefăcător și în ospitalitatea pe care Biserica Catolică o oferă în Europa diasporei noastre, pentru care doresc să vă mulțumesc în mod deosebit!
Sanctitatea Voastră,
Mesajele Sanctității Voastre îndeamnă la empatie și acțiune în fața sărăciei, violenței, migrației, fragilizării comuniunii sufletești dintre oameni, agresării mediului sau consumerismului. Societatea românească rezonează la chemările de solidaritate și responsabilitate ale Sanctității Voastre. Pășim alături de Sanctitatea Voastră cu încredere pe această punte, pentru a clădi o lume a păcii și a împlinirii umane, o grădină a Maicii Domnului pentru toți, spre care trebuie „să mergem împreună!”
Discursului Președintelui României Klaus Iohannis
adresat Sfântului Părinte Papa Francisc
la întâlnirea cu autoritățile statului,
reprezentanții societății civile
și corpul diplomatic
Sala Unirii, Palatul Cotroceni, București
vineri, 31 mai 2019
Domnule Președinte,
Doamnă Prim-Ministru,
Preafericirea Voastră,
Onorați membri ai corpului diplomatic,
Stimate autorități,
Distinși reprezentanți ai diferitelor confesiuni religioase și ai societății civile,
Iubiți frați și surori,
Adresez salutul meu cordial și mulțumirile mele Domnului Președinte și Doamnei Prim-Ministru pentru invitația de a vizita România și pentru amabilitatea cuvintelor de bun venit adresate mie în nume propriu, în numele autorităților naționale și al iubitului dumneavoastră popor. Îi salut pe membrii corpului diplomatic și pe reprezentanții societății civile adunați aici.
Cu iubire fraternă îl salut pe fratele meu Daniel. Cu reverență adresez salutul meu tuturor mitropoliților și episcopilor din Sfântul Sinod și tuturor credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române. Îi salut cu afecțiune pe episcopii, preoții, călugării, călugărițele și pe toți membrii Bisericii Catolice, la care vin pentru a-i întări în credință și pentru a-i încuraja în drumul lor de viață și de mărturie creștină.
Mă bucur să mă aflu în frumoasa dumneavoastră țară, la douăzeci de ani de la vizita Sfântului Ioan Paul al II-lea, în momentul în care România – pentru prima dată de când face parte din Uniunea Europeană – deține, în acest semestru, Președinția Consiliului European.
Momentul acesta este potrivit pentru a avea o privire de ansamblu asupra celor treizeci de ani de când România s-a eliberat de un regim care oprima libertatea civilă și religioasă și o izola de celelalte țări europene și care, pe lângă aceasta, dusese la stagnarea economiei și la epuizarea forțelor sale creatoare. În acest timp, România s-a angajat în construirea unui proiect democratic, printr-un pluralism al forțelor politice și sociale și prin dialogul între acestea, având drept scop recunoașterea esențială a libertății religioase și integrarea deplină a țării în contextul internațional mai larg. Se impune să recunoaștem că, în ciuda numeroaselor dificultăți și lipsuri, România a făcut mulți pași înainte pe acest drum. Voința de a progresa în diferitele sectoare ale vieții civile, sociale și științifice a descătușat energiile și inventivitatea, a eliberat forțele creatoare, până atunci ținute captive, și a dat un nou avânt multor inițiative, propulsând țara spre secolul al XXI-lea. Vă încurajez să continuați munca de consolidare a structurilor și a instituțiilor necesare, nu doar pentru a răspunde aspirațiilor legitime ale cetățenilor, dar și pentru a stimula și a crea condițiile pentru ca poporul dumneavoastră să-și manifeste întregul potențial și ingeniozitatea de care știm că este capabil.
Trebuie să recunoaștem, totodată, că transformările generate de deschiderea spre o nouă eră au atras după sine – odată cu beneficiile – și apariția unor inevitabile obstacole de depășit și a unor consecințe care nu sunt întotdeauna ușor de rezolvat pentru a păstra stabilitatea socială și pentru buna administrare a țării. Mă refer, în primul rând, la fenomenul emigrației care a determinat milioane de oameni să-și lase casa și patria pentru a căuta noi oportunități de lucru și de viață demnă. Mă gândesc la depopularea atâtor sate care, în câțiva ani, s-au văzut părăsite de o mare parte a locuitorilor lor; mă gândesc la consecințele pe care toate aceste fenomene le pot avea asupra calității vieții în acele locuri și la secătuirea celor mai bogate rădăcini culturale și spirituale ale poporului vostru, cele care v-au susținut în momentele nefavorabile, în adversități. Aduc un omagiu jertfelor fiilor și fiicelor României care, prin cultura lor, prin patrimoniul de valori și prin munca lor, îmbogățesc țările în care au emigrat, iar prin roadele efortului lor își ajută familiile rămase în patrie. A ne gândi la frații și surorile care sunt în străinătate este un act de patriotism, este un act de fraternitate, este un act de dreptate. Continuați să faceți acest lucru.
Pentru a înfrunta dificultățile acestei noi faze istorice, pentru a identifica soluții eficiente și a găsi puterea de a le pune în practică, este necesar să se intensifice colaborarea pozitivă a forțelor politice, economice, sociale și spirituale. Este nevoie ca toți să meargă împreună, să meargă în unitate și să-și propună ferm să nu renunțe la vocația cea mai nobilă la care statul trebuie să aspire: să se îngrijească de binele comun al poporului său. A merge împreună, ca mod de construire a istoriei, impune noblețea de a renunța la ceva din propriile năzuințe sau din interesul personal în favoarea unui plan mai amplu, astfel încât să se creeze o armonie care să permită înaintarea sigură spre țeluri comune. Aceasta este noblețea esențială.
În felul acesta, se poate construi o societate care să-i includă pe toți, în care fiecare, punându-și la dispoziție propriile talente și competențe, printr-o educație de calitate și prin munca sa creativă, participativă și solidară (cf. Exortația apostolică Evangelii gaudium, 192), să devină protagonist al binelui comun; o societate în care cei mai slabi, cei mai săraci și cei din urmă să nu fie considerați indezirabili, „obstacole” care ar împiedica „mașinăria” să meargă, dar cetățeni și frați care trebuie complet integrați în viața civilă; ba mai mult, să fie percepuți drept cea mai sigură dovadă că modelul de societate care se construiește este cel bun. De fapt, cu cât o societate se preocupă mai mult de soarta celor mai dezavantajați, cu atât mai mult își dovedește gradul de civilizație.
Toate acestea trebuie să aibă un suflet și o inimă și o clară direcție de mers, care să nu fie impusă de rațiuni extrinseci sau de puterea nestăpânită a centrelor financiare la nivel înalt, ci de conștiința faptului că persoana umană și drepturile ei inalienabile trebuie să se afle în centrul preocupărilor societății (cf. ibid., 203). Pentru dezvoltarea armonioasă viabilă, pentru activarea concretă a solidarității și a carității, pentru sensibilizarea forțelor sociale, civile și politice în vederea binelui comun, nu e suficient să aplicăm cele mai noi teorii economice, nici nu sunt de ajuns abilitățile tehnice și profesionale, atât de necesare de altfel. Odată cu condițiile materiale, este necesar să se dezvolte frumos și sufletul poporului vostru; pentru că popoarele au un suflet, au un mod de a înțelege realitatea, de a trăi realitatea. A reveni mereu la sufletul propriului popor: aceasta face ca un popor să meargă înainte.
În acest sens, Bisericile creștine pot ajuta la recuperarea și alimentarea inimii vii din care să izvorască o acțiune politică și socială întemeiată pe demnitatea persoanei și angajată cu loialitate și cu generozitate în realizarea binelui comun al societății. În același timp, ele fac eforturi să devină o imagine credibilă și o mărturie vie a acțiunii lui Dumnezeu, promovând între ele o adevărată prietenie și o reală colaborare. Biserica Catolică vrea să se păstreze în această matcă, vrea să contribuie la dezvoltarea societății, să fie un semn de armonie, speranță și unitate și să se pună în slujba demnității umane și a binelui comun. Are intenția de a colabora cu autoritățile și cu celelalte Biserici, cu toți bărbații și femeile de bunăvoință, pentru a merge împreună și pentru a-și oferi talanții în slujba întregii comunități. Biserica Catolică nu este străină, ci pe deplin părtașă la spiritul național, după cum o arată și participarea credincioșilor săi la viața națiunii, la crearea și dezvoltarea structurilor de educație integrală și la formele de asistență specifice unui stat modern. De aceea, ea dorește să contribuie la edificarea societății și a vieții civile și spirituale pe acest pământ frumos al României.
Domnule Președinte,
Dorindu-i României prosperitate și pace, invoc asupra dumneavoastră, asupra familiei dumneavoastră, asupra tuturor celor prezenți și asupra tuturor locuitorilor acestei țări belșugul binecuvântărilor divine și ocrotirea Sfintei Născătoare de Dumnezeu.
Dumnezeu să binecuvânteze România!
