Pentru orice ocazie festivă, florile au o mare însemnătate. Cu atât mai mult pentru vizita Papei Francisc la București, un eveniment istoric, transmis în direct în lumea întreagă, urmărit de zeci de mii de pelerini, milioane de telespectatori și imortalizat în mii de fotografii. Decorațiunile florale personalizate, oferite de Grupul Floria pentru vizita Sfântului Părinte, au apărut în toate aceste cadre, încântând ochiul prin eleganță și sobrietate.
Catedrala Sf. Iosif, unde Papa Francisc a celebrat Sfânta Liturghie în după-amiaza zilei de vineri, 31 mai, a fost punctul focal al întregii vizite și principalul loc unde s-a manifestat talentul artiștilor floriști. La finalul celebrării din Catedrala Sf. Iosif, Sfântul Părinte a primit un buchet de flori ca semn al dragostei și prețuirii comunității bucureștene. A fost decorată și scena din Piața Revoluției, care a găzduit artiștii români care au dorit, prin talentul lor, să contribuie la aceste clipe înălțătoare.
Foaierul Ateneului Român, un loc simbolic în peisajul cultural bucureștean, a fost împodobit cu aranjamente florale rafinate la dineul în onoarea Papei Francisc la care au participat oficialitățile, partenerii evenimentului, corpul diplomatic, înalți ierarhi, artiști, și presa. Un alt buchet marca Floria a fost oferit de PS Cornel Damian, episcop auxiliar romano-catolic de București, doamnei Monica Anghel, care i-a încântat, de pe scena din piața Ateneului, pe pelerinii care au rezistat în ploaie, așteptând trecerea Sfântului Părinte.
Pregătirile echipei de floriști au început cu multe săptămâni înainte de sosirea Papei, prin discuții cu organizatorii și stabilirea aspectelor tehnice și estetice. Au fost contactați și partenerii olandezi ai Grupului Floria; experiența floriștilor olandezi a fost valoroasă, deoarece ei asigură, în fiecare an, decorarea bazilicii San Pietro din Vatican, pentru slujba de Paști, prezidată de Papa Francisc. Sfântul Părinte, după fiecare călătorie, face un pelerinaj în bazilica Santa Maria Maggiore, unde depune un buchet de flori la altarul icoanei Fecioarei Maria, „Salus Populi Romani”.
Aranjamentele florale au fost concepute în cromatica alb-galben, culorile steagului Vaticanului. Au fost folosite 10 specii de flori: hortensie, trandafiri, minirosa, lisianthus, lalele, mathiola, delphiunium, floarea soarelui, crini, orhidee phalenopsis, iar pentru verdeață, eucalipt, salal si ruscus.
Florile au fost comandate în Olanda, la partenerii de top ai Grupului Floria, și au sosit în România marți de dimineață, cu un transport special cu tirul, fiind aduse în condiții speciale, la temperatură și umiditate controlate. Ajunse în țară, au fost supuse unui proces de rehidratare, pentru a fi cât mai proaspete, și au fost ținute peste noapte la temperaturi scăzute. Joi de dimineață, echipa Floria a început lucrul la aranjamente. Două echipe au fost desemnate să acopere evenimentul, plus o echipă specială, care s-a ocupat de instalarea la fața locului, vineri de dimineață.
O muncă intensă, cu rezultate pe măsură! Mulțumim Grupului Floria pentru florile superbe!