Poate că nici un alt subiect nu revine atât de des în discursurile, predicile și scrierile Papei Francisc precum cei marginalizați, și aceasta pentru că în săraci, oricare ar fi chipul lor de astăzi, se ascunde însuși chipul lui Cristos.
Bineînțeles că această preocupare nu ignoră aspectele pozitive ale societății actuale, nici nu este lipsită de discernământ. Totuși, nimeni și nimic nu poate ascunde drama sărăciei care atinge dimensiuni planetare.
Aceste gânduri ale Papei Francisc despre cei săraci și marginalizați pot fi un subiect de meditație pentru noi toți.
1. Strigătul celui sărac
Condiţia de sărăcie nu se exprimă într-un cuvânt, ci devine un strigăt care traversează cerurile şi ajunge la Dumnezeu. Ce exprimă strigătul celui sărac dacă nu suferinţa şi singurătatea lui, dezamăgirea şi speranţa lui? Am putea să ne întrebăm cum se face că acest strigăt, care ajunge dinaintea Domnului, nu reuşeşte să ajungă la urechile noastre şi ne lasă indiferenţi şi reci?
2. Globalizarea, o monedă cu două fețe
Recunosc faptul că globalizarea a ajutat mulți oameni să se ridice din sărăcie, dar i-a condamnat pe mulți alții să moară de foame. Este adevărat că bogăția globală este în creștere în termeni absoluți, dar și inegalitățile au crescut și a apărut o nouă sărăcie.
3. Grija față de natură, grija față de săraci
Mediul uman și ambientul natural se degradează împreună și nu vom putea înfrunta în mod adecvat degradarea ambientală dacă nu acordăm atenție cauzelor care au legătură cu degradarea umană și socială. De fapt, deteriorarea mediului și cea a societății lovesc în mod special pe cei mai slabi de pe planetă. Impactul dezechilibrelor actuale se manifestă și în moartea prematură a multor săraci, în conflictele generate de lipsa de resurse și în atâtea alte probleme care nu găsesc spațiu suficient în agendele lumii.
4. Omul, în centrul creației
Nu poate să fie autentic un sentiment de unire intimă cu celelalte ființe din natură, dacă în același timp în inimă nu există duioșie, compasiune și preocupare pentru ființele umane. Este clară incoerența celui care luptă împotriva traficului de animale în pericol de dispariție, dar rămâne complet indiferent față de traficul de persoane, nu-l interesează săracii sau este decis să distrugă o altă ființă umană care nu-i este plăcută.
-
- Papa Francisc, spălând picioarele unui refugiat în Joia Sfântă
-
- Papa Francisc, prânz cu săracii
5. Cauterizarea conștiinței
Adesea nu există o conștiință clară a problemelor care îi lovesc îndeosebi pe cei excluși. Astăzi sunt menționați în dezbaterile politice și economice internaționale, dar de obicei problemele lor se pun ca un adaos. Acest lucru se datorează în parte faptului că atâția profesioniști, evaluatori, mijloace de comunicare și centre de putere sunt situate departe de ei, în zone urbane izolate, fără contact direct cu problemele lor. Această lipsă de contact fizic și de întâlnire ajută la cauterizarea conștiinței și la ignorarea unei părți a realități. Însă astăzi nu putem să nu recunoaștem că o adevărată abordare ecologică devine mereu o abordare socială, care trebuie să integreze dreptatea în discuțiile despre mediu, pentru a asculta atât strigătul pământului, cât și strigătul săracilor.
6. Logica lui „folosește și aruncă”
Dacă nu există adevăruri obiective și nici principii stabile, în afară de satisfacerea propriilor aspirații și a necesităților imediate, ce limite pot avea traficul de ființe umane, criminalitatea organizată, traficul de droguri, comerțul cu diamante însângerate și cu piei de animale care sunt pe cale de dispariție? Nu este aceeași logică relativistă – aceea care îndreptățește cumpărarea de organe ale săracilor cu scopul de a le vinde sau de a le folosi pentru experimentare, sau refuzarea copiilor pentru că nu corespund dorinței părinților lor? Este aceeași logică: „folosește și aruncă”, ce produce atâtea gunoaie numai din cauza dorinței dezordonate de a consuma mai mult decât au nevoie cu adevărat.
7. Biserica, „un spital de campanie”
Văd în mod clar că lucrul de care Biserica are cel mai mult nevoie astăzi este capacitatea de a vindeca rănile și de a încălzi inimile credincioșilor. Văd Biserica ca pe un spital de campanie pe câmpul de luptă.
8. „Procedura” după care vom fi judecați.
Este aceea pe care o citim în capitolul 25 din Evanghelia după Matei: Mi-era foame, mi-era sete, eram în închisoare, eram bolnav, eram gol și m-ai ajutat, m-ai îmbrăcat, m-ai vizitat, Ori de câte ori facem acest lucru unuia dintre frații noștri, facem asta lui Isus. Grija pentru vecinul nostru, pentru cei săraci, care suferă în trup și în suflet, pentru cei care au nevoie. Aceasta este piatra de încercare.
9. Spune nu „culturii rebuturilor”!
Cel care comandă astăzi nu este omul, este banul. Și Dumnezeu-Tatăl nu le-a dat banilor misiunea de a păzi pământul, ci nouă: bărbaților și femeilor. În schimb, bărbați și femei sunt sacrificați idolilor profitului și consumului: este „cultura rebutului”. Dacă se strică un computer este o tragedie, însă sărăcia, nevoile, dramele atâtor persoane ajung să intre în normalitate. Astfel persoanele sunt aruncate ca și cum ar fi gunoaie.
10. Acum, până nu e prea târziu
Nu mai putem amâna să ne confruntăm cu cauzele structurale ale sărăciei, dacă vrem să vindecăm societatea noastră de o boala care nu poate duce decât la noi crize.
