Cu o istorie de peste un secol și jumătate în România, Institutul Sfânta Maria, cunoscut și sub numele de Pitar Moş, după numele străzii pe care a fost situată mănăstirea şi şcoala, a fost un focar de cultură, de educaţie aleasă şi o familie pentru cei prezenți în Institut. În perioada interbelică, a fost considerată cea mai bună şcoală de fete cu internat din Bucureşti, condusă de Domnişoarele engleze, călugăriţele catolice.
1852: sosirea primelor surori
Odinioară au existat în Bucureşti doar trei licee de fete conduse de călugăriţe: Notre-Dame de Sion, care aparţinea unui Ordin de maici franceze şi două ale ale maicilor germane: Institutul Sfânta Maria din strada Pitar Moş, precum şi şcoala de fete Sfântul Iosif din strada General Berthelot nr. 56.
În anul 1852, Barbu Ştirbei, Domnitorul Ţării Româneşti, le-a cerut în mod insistent surorilor Institutului Beatae Mariae Virginis din München să întemeieze o şcoală de fete în Bucureşti, capitala ţării. Cu invitaţia și acordul Episcopului Michel-Angelo Conte di Parsi, primele surori au sosit în Bucureşti.
Un Institut faimos
Datorită grijii și seriozității cu care călugărițele se ocupau de educația și formarea tinerelor fete, la rugămintea și insistența publică, au mai fost înfiinţate ulterior școli purtând numele de Sfânta Maria în Brăila (1885), Craiova şi Turnu-Severin. Toate dispuneau de clădiri mari şi frumoase, având şi internat.
„Faima surorilor era atât de răspândită încât lumea se obișnuise să le spună simplu «surorile» (maicile) noastre”, după cum mărturisea Mater Consolata Bachmeyer, fostă superioară a Institutului Sfânta Maria din București.
Ceea ce a făcut din Institutul Sfânta Maria un centru de cultură și educație aleasă a fost tocmai seriozitatea și dedicarea surorilor. A fost pus un accent deosebit pe educația temeinică și pe ordine. Fetele au fost crescute în dragoste şi teama lui Dumnezeu, învăţate să respecte regulile bunei-cuviinţe, să fie punctuale și ordonate și să aibă mereu o ținută feminină și demnă. Pe lângă aria obligatorie de studiu, tinerele fete primeau lecții și de limbi străine: germană, engleză și italiană. Multă atenție a fost acordată și studiului muzicii, artelor și lucrului de mână. Cu alte cuvinte, se îmbina foarte bine latura teoretică a formării cu cea practică.
Unitate în diversitate
Nu după mult timp de la întemeierea Institutului, din ce în ce mai multe fete de origine germană provenite din Transilvania, Banat și Bucovina, și mai ales din ținuturile înstărite din Basarabia și Dobrogea au început să intre în rândul Ordinului. Ulterior au venit și tinere românce din comunitățile catolice din Moldova.
Numeroasele naționalități – la un moment dat ajungând la 11 – care alcătuiau comunitatea de surori din București nu a condus la dezintegrarea acesteia, ci în mod minunat s-a simțit și s-a trăit spiritul catolic al Bisericii. Ba mai mult, Institutul din România și-a păstrat tot timpul caracterul său specific german, rămânând însă strâns legat de poporul român.
Mater Consolata Bachmeyer, rememorând perioada petrecută la Institutul din București spunea: „La noi, în Institutul din România, nu au existat niciodată conflicte între generații şi naționalități, iar despre asemenea probleme nici nu se discuta. Noi eram adevărate surori, mai mult chiar decât într-o familie obișnuită, căci ne consacram lui Dumnezeu și eram unite prin El și în El”. Astfel au trăit în comuniune peste 200 de persoane consacrate: 150 de surori și peste 60 de candidate. Ceea ce le-a ținut împreună și le-a ajutat să se poată oferi altora, a fost tocmai viața simplă pe care o duceau și rugăciunea din care își trăgeau seva zilnică.
-
- Adina Nanu, fostă elevă la Pitar Moș (Stânga)
Un centru de spiritualitate
Pe lângă rolul de institut de învățământ, casa surorilor de pe strada Pitar Moș a servit de-a lungul timpului și ca un centru spiritual și misionar pentru catolicii din București. În clădirea care servea drept locuință au locuit numeroși preoți și deseori chiar trei sau patru episcopi. Toți aceștia erau considerați ca și cum ar fi făcut parte din Institutul surorilor.
De asemenea, multe persoane le căutau pe surori pentru a cere îndrumare spirituală, pentru a-și adânci trăirile lor religioase și a-și desăvârși pregătirea în vederea trecerii la Biserica Catolică. Cu toate acestea, fetele care studiau și se formau în institutul surorilor nu erau obligate să participe la programul spiritual al maicilor, dar tocmai libertatea care le era oferită, pe multe tinere le-a determinat să participe la serviciile religioase.
-
- Institutul Sf. Maria din București (arhivă)
Prezența familiei regale
Inclusiv familia regală participa regulat la liturghia duminicală. Regele Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al României, însoțit de Regina Elisabeta, lua parte în fiecare duminică la Sfânta Liturghie din capela surorilor. Ulterior, îl însoțea și Principele Ferdinand, moștenitorul tronului. Când acesta a devenit la rândul sau rege, era și el prezent cu aceeași regularitate la serviciul divin. „Cu toate că într-o aripă a Institutului Sfânta Maria mai funcţionează încă un lazaret de soldaţi germani bolnavi, regele şi-a făcut totuşi astăzi apariţia la Liturghia pontificală de la măreaţa catedrală în aer liber, sub platanii înalţi şi umbroşi ai curţii mănăstireşti şi la evlaviosul pelerinaj euharistic”, a scris Episcopul Raymund Netzhammer, într-o duminică de iunie din 1919.
Educație și caritate
Pe lângă activitatea de educație, maicile au mai fost implicate și în domeniul social. Oriunde erau suferințe de alinat și nevoi, surorile se avântau ca să dea o mână de ajutor. De exemplu, în timpul primului război mondial din 1916-1918, când a izbucnit epidemia de tifos exantematic, soldații români bolnavi au fost îngrijiți de maicile din Institutul Sfânta Maria, într-un moment în care nimeni nu a avut curajul să facă acest lucru.
Un alt exemplu îl constituie întreținerea unui cămin de 30-40 de copii orfani, ajutoarele oferite unor azile de bătrâni, cât și mici școli de care se ocupau maicile în cartierele sărace. De aceea, nu este greu să ne imaginăm de ce Institutul din București a fost supranumit „Casa de oaspeți a Bunului Dumnezeu”.
Pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dormitoarele celor 300 de eleve internate la Institutul Sfânta Maria, au fost transformate în săli de spital pentru soldații români răniți, aduși de pe frontul de Răsărit. Fiecare sală era dată în îngrijirea unei maici, restul maicilor ajutând peste tot unde era nevoie.
Sfârșitul Institutului
Această activitate rodnică a surorilor Institutului Sfânta Maria — care a avut în grijă cinci școli mari, de la grădiniță până la bacalaureat, și de care s-au bucurat multe generații de fete — a fost distrusă într-o singură zi, pe data de 3 august 1948. Din cauza proaspătului regim comunist instalat la cârma țării, după aproape un secol de activitate desfășurat de surori, cel mai vechi dintre liceele de fete din Principate a fost nevoit să-și închidă porțiile. Toate școlile particulare sau confesionale au avut aceeași soartă în acea zi. În clădire au fost instalate Școala Tehnică Sanitară și Institutul Pedagogic Româno-Sovietic. Capela a devenit sediul Arhivelor Ministerului Sănătății, azi fiind într-o stare destul de precară. Într-un alt corp al clădirii, mai bine întreținut și renovat, funcționează acum Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București.
Perioada comunistă
Până la sfârșitul lui ianuarie 1949, maicile de naționalitate străină au părăsit țara, iar cele românce au fost trimise în familiile lor. Au rămas mai bine de 25 de maici de naționalitate străină, care, fie din cauza vârstei sau a sănătății, nu au putut suporta călătoria. Ele au fost aduse la Ferma Sfânta Agnes a Institutului Sfânta Maria. Aici au putut, după multe greutăți, să fie grupate maicile în vârstă străine şi un număr de maici mai tinere românce, care au refuzat să plece în familiile de proveniență sau în altă parte, rămânând ca un centru viu din care ulterior, după 1990, și-au reluat activitățile.
Un nou început
Comunitatea de surori de la Popeşti-Leordeni, a cărei superioară era Sora Benedicta Blaj, a devenit după 1990, comunitatea în sânul căreia au fost primite și au fost formate noile tinere care au intrat în congregaţie, şi din care s-au născut noile comunităţi.
Din anul 2003, Institutul Apostolic fondat de Mary Ward la începutul secolului al XVII-lea şi recunoscut de Biserică în anul 1877 sub numele de Institutum Beatae Mariae Virginis (IBMV) se numește în mod oficial Congregatio Jesu, cu mai multe comunități în București și în întreaga țară, cu activități în domeniul educațional și social-caritativ.
