Comunitatea de la Biserica Sfânta Cruce a pornit cu o mână de credincioși, înainte de construirea actualului lăcaș, la finele anilor ’80. Astăzi, ea numără câteva sute de familii care locuiesc în zona Mihai Bravu, dar și multe altele care îi sunt arondate prin simpatie.
„Doamne Isuse, ajută-ne să vedem Crucea ta în toate crucile lumii.”
Papa Francisc
În zbuciumul orașului, pe o șosea din inima Capitalei, parohia cu hramul Sfintei Cruci e semn al Învierii și al păcii. Când îi treci pragul, pășești într-o oază de liniște, de odihnă, de blândețe. Activitățile caritative, desfășurate mai ales de tinerii coordonați de părintele vicar, includ vizitele la bătrâni, aprovizionarea persoanelor singure și nedeplasabile cu cele de trebuință traiului zilnic și animarea vacanțelor pentru copiii parohiei.
În actuala casă parohială, a cărei construcţie a început în anul 1933, se află o capelă, care a aparţinut Bisericii Armeano-Catolice până în anul 1956, an în care la cererea parohului armeano-catolic, Pr. Clemens Koren, grav bolnav, capela a fost dată în grijă Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti.
Diversitatea liturgică se regăsește și azi la Sfânta Cruce, unde Cristos este lăudat în două „limbi” liturgice: cea a ritului romano-catolic și cea a ritului bizantin. Două liturgii, dar aceeași Cruce, aceeași Înviere, aceeași inimă care bate pentru Cristos.
