București, nr. 69/25.03.2019
COMUNICAT DE PRESĂ
Papa Francisc în România:
3 zile de vizită, 3 Sfinte Liturghii, 3 discursuri
Papa Francisc va celebra în România 3 Sfinte Liturghii, la Bucureşti, Şumuleu Ciuc şi Blaj, a anunţat astăzi Biroul de presă al Sfântului Scaun. În cele trei zile ale şederii sale în România, pe lângă întâlnirile cu comunitățile catolice locale, Sfântul Părinte va avea întâlniri la București cu autorităţile, cu societatea civilă și corpul diplomatic, cu Patriarhul Daniel și Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Române; la Iași, cu tinerii și familiile; la Blaj, cu comunitatea rom. În cadrul acestor întâlniri, Suveranul Pontif va rosti 3 discursuri și 3 omilii.
La Conferința de presă organizată la București luni, 25 martie 2019, de Comisia națională de pregătire a vizitei Papei Francisc în România, din cadrul Conferinței Episcopilor din România, PS Mihai Frățilă – președintele Comisiei – a subliniat valențele ecleziale ale vizitei, a explicat logo-ul oficial al vizitei și s-a oprit asupra ceremoniei beatificării celor 7 episcopi greco-catolici martiri, care va avea loc pe 2 iunie, pe Câmpia Libertății de la Blaj: Vasile Aftenie, Valeriu Traian Frențiu, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu. Pr. Daniel Bulai – responsabil cu organizarea celebrărilor liturgice – a descris ceremoniile religioase pe care le va prezida Sfântul Părinte, iar Pr. Wilhelm Dancă – responsabil național cu mass-media – a prezentat pe scurt programul vizitei, și a informat despre centrele de presă care vor fi amenajate în oraşele vizitate de Papa şi despre acreditări, care vor începe pe 15 aprilie. Acreditările se vor face la Preşedinţia României, iar jurnaliştii care doresc să se acrediteze pentru zborul de întoarcere a Papei Francisc la Roma, se vor acredita la Vatican, detalii fiind comunicate ulterior de către Sfântul Scaun. Pr. Dancă a subliniat, de asemenea, că toți cei care doresc vor putea să participe la vizita Papei Francisc în România, permisul de acces fiind necesar doar în zona de proximitate a Sfântului Părinte, în rest accesul fiind liber.
Următoarea conferință de presă a Comisiei naționale de pregătire a vizitei Papei Francisc în România, din cadrul Conferinței Episcopilor din România, va avea loc în prima parte a lunii aprilie.
Pr. Wilhelm Dancă
Comisia națională de pregătire a vizitei Papei Francisc
ANEXĂ – Dosar de presă
* Comunicat de presă
* Programul vizitei Papei Francisc în România
* Logo oficial al vizitei Papei Francisc în România
* Biografia oficială a Papei Francisc
* Informaţii istorice despre locaşurile cult catolice vizitate: Catedrala Sf. Iosif (Bucureşti), Catedrala Sfânta Fecioară Maria, Regină (Iaşi), Sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc
* Biografii ale celor 7 episcopi greco-catolici martiri
* Fotografii ale celor 7 episcopi greco-catolici martiri
* Comisii de organizare a vizitei Papei – detalii de contact
* Scurtă prezentare a Bisericii Catolice din România